Senzaționalul anului la Cabana Scout a fost alegerea unui nou șef de centru și mă bucur că am ocazia să vă povestesc în continuare cum am ajuns până aici.
Au trecut 6 ani jumate de înființarea centrului – o perioadă frumoasă, plină de provocări și amintiri feerice, iluzii, deziluzii, dar mai ales oameni deosebiți. Când am pornit să ne clădim Cabana, ne-am gândit la un refugiu nou și lustruit. Acum avem în egală măsură un refugiu și o casă, un centru în care lustrul se remarcă mai ales în ochii cercetașilor, care-s cel mai greu de lustruit…
A forma un nou centru local seamănă cu a forma o familie. Provocarea nu este să începi de la lingură, ci de la acele principii și valori care ne aduc împreună și cu ajutorul cărora rămânem uniți, chiar și fără tacâmuri pe masă. În cazul Cabanei, principiul care a trezit nevoia de a face lucrurile altfel a fost calitatea educației. Am ajuns la asumarea acestui principiu înțelegând că o organizație națională sănătoasă pornește de la un CL valoros, iar pentru a da valoare centrului nostru aveam nevoie de 3 lucruri: resurse, relații și experiență.
Istoria a început într-o sală deja cucerită de cercetașii din București, care în timp a devenit cunoscută ca sediu al CL Sf. Nicolae. Pe 12 aprilie 2014, 19 cercetași au semnat Procesul Verbal de înființare a unui nou centru local. I-au spus: Cabana Scout.
Resursele pe care ne-am bazat la fondarea centrului veneau în principal din Caravana Eco-Civică – un proiect Tineret în Acțiune, care reunea cercetași și elevi din trei licee bucureștene într-un program de conștientizare a impactului pe care mediul înconjurător îl are asupra comunităților. Astfel, Caravana Eco-Civică a lăsat în urma ei, pe lângă activități și acțiuni, un nucleu de tineri care au ales cercetășia ca modalitate de a continua abordarea inaugurată prin proiectul TiA. Cabana Scout este deci, în mare măsură, succesoarea Caravanei Eco-Civice.
În toamna anului 2014 Adunarea Generală a CL Cabana Scout a adoptat o strategie de dezvoltare pe 3 ani, care ne-a adus în 2017 într-un loc cu totul și cu totul diferit față de viziunea avută în 2014. Mandatul acelui CCL a debutat cu semnarea parteneriatului cu Casa Schiller, care urma să ne găzduiască întâlnirile săptămânale. Am preferat o instituție de cultură în dauna școlilor sau a bisericilor care găzduiesc majoritatea celorlalte centre locale din capitală, considerând că ea permite cea mai mare autonomie unui centru de cercetași, iar lucrul acesta a fost validat în timp. În schimb, constrângerile venite la pachet cu spațiul au redefinit traiectoria dezvoltării centrului, care a fost nevoit să limiteze numărul de cercetași, astfel că în toți acești ani media numărului nostru de membri a fost constant sub 50.
Relațiile cultivate în acești ani, au adus centrului local parteneri stabili, alături de care am putut oferi cercetașilor programe de calitate. Dacă din relația cu Casa Schiller am obținut acces la un spațiu de activități, relația pe care am cultivat-o cu Muzeul Satului a fost asumată în numele ONCR, pentru că anual am inițiat sau am participat la activități de voluntariat în cadrul muzeului, care au facilitat apoi pentru cercetașii bucureșteni organizarea DAC-urilor la Muzeul Satului.
O a treia relație pe care trebuie o menționez este cea cu Muzeul Municipiului București, acolo unde ambii directori cu care am colaborat în acești ani au fost cercetași. Cu sprijinul conducerii MMB, Cabana Scout a organizat deschideri de an și ceremonii de promisiune aparte la Curtea Veche, Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu și Muzeul Nicolae Minovici – locuri emblematice pe harta culturală a capitalei.
Experiența fondatorilor centrului a reprezentat pentru Cabana Scout un punct de pornire valoros și provocator. În lipsa unui bazin de selecție al aspiranților (precum cele oferite de școli sau comunități parohiale) și fiind rezervați în privința unor activități de recrutare, am abordat o dezvoltare organică a centrului local, care urma să crească prin recomandări. Îndemnând fiecare cercetaș să își aducă prietenii, colegii și cunoscuții, am câștigat în calitatea și în gradul de retenție al aspiranților. Astfel, am stimulat pe de-o parte cercetașii să susțină această abordare oferind programe de calitate, iar pe de alta ne-am provocat să menținem nivelul programelor oferite. Așa am format un grup angajat permanent în viața centrului, egal în drepturi, bazat pe prietenie și valorilor comune și nu pe ierarhie.
În acest context al drepturilor egale, responsabilitatea a devenit rapid oul fierbinte al CL. Ne-am fript cu el în CCL, ne-am fript între lideri, ne-am fript în organizarea campurilor și cam peste tot pe unde ne puteam frige… Rezultatul? Fiecare s-a obișnuit ușor-ușor cu „temperatura” la care trebuie să funcționăm (desigur, unii au optat diferit), iar tinerii care se ridicau au putut observa din timp modul de funcționare și au înțeles care este randamentul necesar. Creșterea numărului de exploratori implicați în coordonare, a redus presiunea asupra oamenilor „vechi” și așa rețeta dezvoltării organice a început să prindă gust.
În ce mă privește, încă dinainte de fondarea Cabanei am învăț la cercetași că, pentru a obține rezultate optime, e nevoie de îmbunătățirea continuă. Asta m-a făcut să mă implic personal în procesele interne ale ONCR și în organizarea programelor și susținerea formării la nivel local. Programul de azi a fost sub așteptări? Pentru data viitoare îl îmbunătățesc! Am avut un hike neperformant? La următorul voi adăuga ceva diferit! Un lider e demotivat? Îi acord timp și încredere! – și (mai nou) îi propun woodbadge! 🙂
Am pus în practică aceste teorii prin proiecte locale coordonate 100% de exploratori și prin două principii punctuale: „Nu mergem de două ori în același loc” și formarea 100% din fondurile CL.
Și așa ajungem la aspectele financiare. Cabana a experimentat rapid provocarea colectării cotizațiilor în termen. Soluția adoptată a fost colectarea în sistem anual, lucru care a crescut semnificativ randamentul financiar. Odată cu o nouă generație de exploratori, s-au găsit și oamenii care să se implice în proiecte de fundraising și astfel am activat o a doua sursă de venituri: Ordinul Cadoului Fermecat. N-a durat mult până când a venit și a 3-a: donațiile din 2%. Din ambele surse o parte din sumele colectate se întorc direct către cercetași, prin decontarea cheltuielilor pentru participarea la evenimentele internaționale, care este un alt principiu promovat energic la nivel local. Deși eforturile sunt semnificative, rezultatele le depășesc cu mult. Calitatea educației disponibile la nivel internațional este deosebită, iar experiențele în sine reprezintă repere clare în dezvoltarea personală a fiecărui cercetaș și lider care participă. Toate aceste experiențe, odată revenite la nivel local, înseamnă creșterea valorii CL și a încrederii în propriile forțe.
Dacă ar fi să definesc Cabana Scout, unul dintre atribute ar fi acela că am fost (aș spune că încă am mai fi, dar suntem pe cale să nu mai fim) un centru de exploratori. Am avut nevoie de 3 ani pentru a deschide și o unitate de temerari, iar în contextul în care retenția seniorilor nu dă randament, unitatea de exploratori rămâne cea mai numeroasă și mai vizibilă. În condițiile în care aspiranții erau principala resursă de oameni noi la unitate, iar recrutarea se face doar prin recomandare, a fi un centru de exploratori reprezintă o provocare constantă pentru continuitate. Acestea nu sunt desigur elementele unei rețete validabile pe termen lung, însă așa am câștigat timpul necesar pentru a permite unității de temerari să se dezvolte până la punctul în care poate face trecerea unei întregi patrule către exploratori. Astfel am putut să urcăm încă o treaptă pe scara calității educației, iar acum lucrăm la explo cu cercetași care au absorbit ca temerari fundamentele necesare unui progres mai eficient.
Pentru toate acestea, centrul a avut nevoie de flexibilitate și o serie de procese de „mecanică fină”, la șlefuirea cărora am lucrat personal atât în CCL, cât și profitând de oportunitățile implicării la nivel național. Multe dintre deciziile strategice ale CCL au fost inspirate din practica altor centre. Cel mai recent exemplu este includerea costului uniformei în taxa de înscriere (practic, acum centrul plătește toate materialele pedagogice dobândite de cercetași: cămașă, eșarfă, ecusoane de progres și de merit).
Schimbul, transferul și importul de cercetășie sunt parte din agenda cu care mă prezint la orice activitate sau eveniment național și ori de câte ori am întâlnit cercetași cu experiență am căutat să aflu lucruri de la ei (ca să nu spun că de fapt „am furat meserie”…). Ghidul înființării unui centru local recomandă noilor grupuri mentorarea din partea unui CL cu experiență, dar rareori un CL mentor este suficient. Am căutat să ne legăm de (sau măcar să „dăm bună ziua”) cât mai multor centre. Am organizat hikeuri și campuri cu susținerea mai multor centre din țară, am participat la unele organizate de alte centre și peste tot am găsit deschidere și îndrumare, lucru pentru care nu sunt doar recunoscător, ci și îndatorat. Am învățat și de la cei cu mai puțină experiență și de câte ori ne intersectăm cu centre mai tinere caut să împrumutăm din rețeta energiei și emulației lor.
Cei mai recent pas în evoluția centrului a fost organizarea unui cadru pentru relația cu adulții, fie ei alumni sau părinți ai cercetașilor. Știam de acest „zăcământ” important de resurse. Împlinirea a 5 ani de la înființare ne-a oferit prilejul unui camp deosebit, cu o prezență lărgită, care ne-a permis să găsim „coarda sensibilă” a alumnilor și simpatia părinților care au participat în număr mare.
De aici, pentru că ajungem deja în zilele noastre, vă invit să o frunzăriți povestea centrului nostru cu ajutorul Letopisețului Cabanei și să ținem împreună pumnii pentru Lulu – noul nostru Șef de Centru.
La finalul celor două mandate de Șef de Centru, evaluând viitorul Cabanei, consider că mandatul început de Lulu și implicit de noul CCL va depărta corabia Cabanei de apele genezei, pentru a naviga spre noi aventuri.
Cât despre mine, mă bucur să rămân în continuare un matelot sârguincios și să-mi pot exprima față de toți membrii centrului nostru satisfacția că nu vă (mai) pot spune încotro. Pentru că acum vă descurcați singuri!