Sfaturi, reguli ş’alte treburi

ÎNVĂŢĂTURI:

¨      Promisiunea cercetaşului începe cu datoria faţă de Dumnezeu şi se termină cu respectul faţă de Legea Scout. Ceea ce se află între aceste două puncte, reprezintă ingredientele unei vieţi de succes.

¨      Cercetăşia este una dintre puţinele activităţi care vă dau ocazia să câştigaţi după fiecare eşec. Învăţaţi din fiecare greşeală şi încercaţi să deveniţi mai buni şi mai pricepuţi cu fiecare lecţie pe care o primiţi.

¨      Cercetăşia a început datorită unor oameni bine intenţionaţi, care au înţeles că lucrurile mărunte pot aduce satisfacţii măreţe. Păstraţi-vă paşii pe calea cercetăşească şi mergeţi pe drumul vieţii în pas de cercetaş, până la capăt.

¨      Cercetăşia îţi adaugă ani de viaţă şi viaţă anilor pe care îi trăieşti.

¨      Cercetăşia trebuie să fie o prioritate şi trebuie să fie distractivă!

¨      Cercetăşia este distracţie cu un scop.

 

SFATURI:

¨      Lasă locul de camp şi celelalte locuri prin care treci, mai curate decât le-ai găsit.

¨      Înaintea unei ieşiri, verifică-ţi lista celor necesare …de cel puţin două ori!

¨      Lucrurile grele se aşează deasupra, iar cele de care s-ar putea să ai nevoie urgent se pun în buzunarele exterioare.

¨      Combustibilii se păstrează în buzunarul exterior, separat de mâncare, haine, etc.

¨      Cele mai bune investiţii în materiale pentru camp: saltea autogonflabilă, primus, gamelă, ferăstrău pliabil, toporişcă.

¨      Cea mai importantă parte a rucsacului este centura de la brâu.

¨      Nu aştepta până în ultimul moment, lămureşte-te din timp.

¨      Septembrie este luna planificărilor.

¨      Ai grijă ca liderul să fie mulţumit.

¨      Foloseşte o agendă!

 

POVEŢE:

¨      Lasă doar amprente, ia doar amintiri!

¨      Evaluează şi foloseşte eficient resursele.

¨      Planul B este Planul A… cu haine de ploaie.

¨      Documentează-te permanent despre cercetăşie.

¨      Învaţă să faci focul cu un singur pai de chibrit.

¨      Fii atent să nu devii atât de preocupat încât să uiţi de peisaj.

 

REGULI:

¨      Fă o faptă bună în fiecare zi.

¨      Regula #1 în hike: nu te uda!

¨      Fără flacără în cort!

¨      Spală-te pe mâini!

¨      Dacă l-ai adus, îl duci!

¨      Ce a fost aruncat în foc, rămâne în foc!

¨      O pauză de hidratare la fiecare 20 de minute de hike.

¨      Umple sticla cu apă la fiecare izvor, pârâu sau fântână care îţi iese în cale.

¨      Îmbrăcă-te eficient.

¨      Ordonează-ţi bagajele!

¨      Fii un exemplu bun.

¨      Siguranţa este cea mai importantă!

¨      Descoperiţi-vă capul în timpul rugăciunii!

¨      Nu arunca pietre, beţe sau… cercetaşi.

¨      Cercetaşul este politicos. „Te rog”şi „mulţumesc” încă fac miracole.

¨      Atârnă / du gunoiul, cât mai departe.

¨      Dacă nu reuşeşti să iei o decizie, întreabă Consiliul Legii.

¨      Rezolvă problema, nu efectul ei!

¨      Când eşti într-o situaţie critică, PĂSTREAZĂ-ŢI CALMUL!

¨      Ordinea în caz de prim ajutor: găseşte, vezi ce are, stabilizează, cheamă ajutoare.

¨      Nu intraţi în zone periculoase.

 

VORBE DE DUH:

¨     Cele mai importante piese din bagajul liderului sunt un scaun confortabil şi o cană mare de ceai. Pentru că liderul se bazează pe exploratori, nu exploratorii pe lider!

¨      Nu a funcţionat, dar nici n-a produs pagube? E în regulă! Ai învăţat ceva din asta?

¨      Înţelepciunea o găsim când învăţăm, iar învăţarea se întâmplă când greşim.

¨      E mai uşor să (te) educi corect, decât să te corectezi.

¨      Comunicarea este un drum cu două sensuri.

¨      Dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii.

¨      Nu există instrucţie adevărată fără ploaie.

 

NU UITA:

¨      Ceea ce liderul spune, cercetașii pun în practică!

¨      Nu porni la drum dacă eşti obosit, extenuat sau ameţit.

¨      Un cuţit ştirb e mai periculos decât unul ascuţit

¨      Fiecare dintre noi este diferit.

¨      Fă-ţi datoria cu grijă.

 

CE TREBUIE SĂ SE AUDĂ ÎN CAMP:

¨      Salutul SCOUT!

¨      Felicitări bucătarului!

¨      Ce fel de legătură facem? Pătrată, în X sau diagonală?

¨      Acesta este un bun subiect de discuţie pentru Consiliul Legii.

¨      Mă bucur că te-ai oferit voluntar.

¨      Să cântăm!

 

FĂ TOT POSIBILUL SĂ PREVII ACESTE ÎNTREBĂRI:

¨      Nu crezi că ar trebui să mai exersezi?

¨      Ce ar fi să delimităm perimetrul?

¨      Cine uscă şi aeriseşte corturile?

¨      N-ai luat la tine nimic de scris?

¨      Cei care merg în faţă au hartă?

¨      Unde-ţi e pelerina de ploaie?!

¨      Ştii cum se nordează harta?

¨      N-aţi lăsat sucurile acasă?!

¨      Ai cerut părerea patrulei?

¨      Unde-ţi e carneţelul?

¨      Ce spunea liderul?…

¨      Suntem toţi?

 

DĂĂĂĂĂĂ:

¨      Dacă n-ai adus, înseamnă că nu avem…

¨      Ne e semnul japonez “#”, ci legătura pătrată!

¨      Dacă e mai gros decât degetul mare, foloseşte fierăstrăul!…

¨      Dacă te opreşti prea des pentru pipi, înseamnă că bei suficientă apă!…

¨      Dacă te poţi întoarce de unde ai plecat, înseamnă că nu te-ai rătăcit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *