Rugăciuni

RUGĂCIUNEA CERCETASULUI

Dă-mi Doamne harul să am mâinile curate, curată să-mi fie limba, gândurile curate.
Ajută-mă să lupt pentru binele care se dobândeşte greu, împotriva relelor care se fac uşor.
Nu mă lăsa să mă deprind cu lucruri care-mi ruinează viaţa şi pierd sufletul.
Învaţă-mă să muncesc cu sârguinţă şi să mă comport cu sfinţenie, chiar şi atunci când numai Tu însuţi mă vezi, ca şi cum m-ar vedea toată lumea.
Iartă-mă atunci când greşesc şi ajută-mă să-i iert pe cei care nu mă tratează bine.
Ajută-mă să-i ajut pe alţii chiar şi atunci când îmi vine greu să o fac.
Dă-mi ocazia să fac un pic de bine în fiecare zi şi fă să-mi găsesc bucuria numai în Tine.

AMIN!

________________________________________________________________________

RUGĂCIUNEA EXPLORATORILOR

Sfinte Paul, ne bucurăm să te avem pe tine ca patron al nostru,
căci tu ai fost printre primii mesageri ai lui Cristos în lumea păgână.
Umblând pe toate drumurile lumii, l-ai iubit, l-ai vestit şi l-ai mărturisit
pe Acela care a spus despre sine: Eu sunt calea.
Fă să crească în noi gustul aventurii
şi întăreşte voinţa noastră în a-l urma cu elan şi cu iubire pe Cristos,
unicul nostru maestru şi ghid spre casa Tatălui.
Ajută-ne să dobândim un caracter umil şi tare, răbdător şi constant în dificultăţi,
atent şi generos în a face viaţa noastră una cu a ta,
ca o slujire lui Dumnezeu şi a fraţilor.

AMIN!

________________________________________________________________________

RUGĂCIUNEA TEMERARILOR

Sfinte martir Gheorghe, protejează-ne pe noi, temerarii,
care te recunoaştem pe tine ca patron al nostru.
Ajută-ne să păşim cum se cuvine pe calea aventurii noastre,
să preţuim cu fidelitate darul botezului primit,
deschişi spre sfatul Duhului,
tari în a înfrunta problemele acestor ani frumoşi şi dificili,
generoşi în a sluji celor aflaţi în nevoie.
Astfel, imitând exemplele tale,
ne vom regăsi într-o zi alături de tine în casa Tatălui,
pentru a continua să trăim în bucurie şi pe veci
în marea aventură a fiilor lui Dumnezeu.

AMIN!

________________________________________________________________________

RUGĂCIUNEA LIDERULUI

Doamne, fă ca eu să te cunosc
şi cunoaşterea mea să mă facă să te iubesc
şi iubirea să mă împingă să te slujesc.

Fă ca eu să te vad,
să te iubesc şi să te slujesc pe tine
în toţi fraţii mei,
dar în chip cu totul deosebit,
în cei pe care mi i-ai încredinţat.
De aceea, ţi-i recomand, Doamne,
ca pe tot ce am mai scump,
pentru că tu mi i-ai dat
şi la tine trebuie să se întoarcă.

Cu harul Tău, Doamne,
fă ca eu să le fiu lor totdeauna exemplu
şi niciodată motiv de cădere;
ca ei să Te vadă pe Tine în mine,
şi eu în ei să Te caut numai pe Tine.
Astfel, iubirea noastră va fi perfectă.
Iar la sfârşitul vieţii mele pământeşti,
faptul că am fost lider să-mi fie spre mântuire
şi nu spre condamnare.

AMIN!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *