Primul camp după 5 ani

„Adrian Popescu created the group Camp Cabana 5 ani.”.  Așa a început totul. Toți membrii Alumni puși într-un grup, pregătiți să voteze pe ce dată ar putea să vină în camp. Deja discuțiile cu șefii au început, când să îți iei liber, ce bilet de avion e mai ieftin, etc.

Staff-ul s-a pus la punct – stil Cabana – cu câteva zile înaintea campului. Treziți mult prea devreme, plecăm spre metrou să ne vedem cu stimații șoferi la „Gorjului” pentru că este mult mai aproape de autostradă. Drum lin am avut, fără prea multe peripeții, cu opriri ocazionale la benzinării și pe Dealul Negru. Cum ne apropiam de destinație, peisajul devenea mai verde, relieful se ridica, urechile ne țiuiau, aerul își pierdea mirosul de asfalt și de eșapament. În același timp, linile de semnal plecau și ele una câte una, ocazional apărând să îți dea un strop de speranță.

   La destinație un cort, un catarg și două hamace ne așteptau cu mâinile deschise. Printre ele și cei doi lideri: Adi și Petre cu zâmbetul pe buze. Am sosit!

      În ultimii 5 ani nu am mai reușit să ajung în camp-uri. Ca membru’ Alumni am fost privatizat de unele experiențe de camp. Experiențe ca și trezitul de dimineață la ora 7, căratul de lemne și făcutul focului. Cu toate acestea am reușit să mă regăsesc în activitățile făcute de restul cercetașilor și mi-am adus cu drag aminte de momentele în care făceam aceleași greșeli sau boacăne ca cei mici, mai ales la făcutul de mâncare.

   Același centru, oameni noi. M-am bucurat foarte tare să văd cât de departe a ajuns acest Centru. Mai recunoșteam câte un chip de la recomandările de prieteni de pe Facebook, iar pe restul trebuia să încep să îi cunosc. Tineri frumoși, deschiși și foarte vorbăreți. În mai puțin de o zi cunoșteam o mare parte dintre exploratorii care au stat în jurul focului în prima seară de camp. Pe parcursul campului s-au legat prietenii și promisiuni că ne vedem și la anul, tot în camp.

   Hike, canoe, TEDx și legende. Un mic preview la ce s-a întâmplat în vara asta. De la poveștile lui Gigi despre cum să nu te pierzi pe munte și despre vrăjitoarele din cătune, la vâslitul în canoe și hike-ul în satul Ineleț unde am aflat povestea Băilor Herculane și cum au rezistat sub ocupația austriacă și turcească. Am văzut casele (căsuțele) oamenilor din Ineleț și modul lor de viață. Un adevărat sat bio unde oamenii care încă se ajuta de natură pentru a trăi și care nu au intenția de a o distruge. După o astfel de experiență îți dai seama, după cum și unul dintre părinți mi-a spus în camp, de ce standarde avem în viețile noastre de la oraș și că putem să trăim și fără ele.

Edi, alumnus 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *