Cabana la Pierdut în Padure VII

Încurajați de cercetașii cabanieri care au participat ediția trecută, anul acesta Ana, Ovidiu şi Maria au acceptat provocarea Pierdut în Pădure 7. Fiecare a experimentat diferit acest camp:

MARIA: „Şi aşa a fost Pierdut în Pădure 2017. Plin de aventuri, cunoștințe noi, prietenii, descoperiri şi multă voie bună.

Inițial nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă un camp de supraviețuire, deși în poze vedeam cercetași mergând zeci de kilometri prin pădure, cu harta şi busola în mână, orientându-se şi descoperind tainele naturii. După bine-cunoscutul nostru principiu, mi-am luat inima în dinți şi am zis că trebuie să fiu “gata oricând” să înfrunt orice provocare şi să demonstrez că pot să termin cu bine, în ciuda unui anemic 1% șansă de izbândă. Şi cum călătorului îi șade bine cu drumul, am pornit! …şi nu ne-am oprit 5 zile. Din Săcărâmb până la Mada şi înapoi, natura ni s-a arătat în toată splendoarea ei. De la dealuri, șei şi păduri, până la chei, unde apa îți ajungea pe alocuri până la piept. În tot acest timp adăpostul, busola şi murele întâlnite în drum (care apropo sunt delicioase atunci când vrei să diversifici meniul bazat doar pe orez şi mămăligă) ne-au fost tovarăși de nădejde în momente dificile, ușurând-ne drumul spre succes, rucsacul însă nu. Am reușit, cu chiu, cu vai, cu bășici şi transpirație, cu ajutorul unei patrule minunate şi a unui psihic care încă mai are de învățat să îmi depășesc aparentele limite şi să duc la bun sfârșit lupta, atât cu sine, cât şi cu staff-ul încăpățânat în a nu renunța defel. #staffulnurenunță.

În încheiere, pot să zic că acest camp ne-a oferit un bagaj plin de experiențe noi, pe care sigur nu le vom uita prea curând şi că una dintre cele mai importante lecții cu care am plecat acasă, a fost aceea că poți să faci orice îți propui, if you never stop believing! Așadar pentru viitorii survivor scouts, le transmit: NEVER STOP! :)) ( şi go for it… nu o să vă pară rău!)”

ANA: „Acum pot să recunosc că am avut emoții, cel puţin până mi-am cunoscut patrula; după acea totul a venit de la sine. Încă din prima seară ne-am pus pe făcut adăposturi şi plantoane şi ne-am familiarizat cu orezul fără gust care avea să devină cel mai bun prieten al foamei.

Prima zi de hike a constat într-o plimbare foarte frumoasă de 30 de km până la intrarea în Cheile Glodului. Bucurându-ne de ghinionul celorlalţi care s-au pierdut, împreună cu patrula am mărit pasul şi am reușit să ajungem primii.

Pe lângă faptul că am supraviețuit campului, cea mai mare realizare este ca am reușit să escaladez şi astfel mi-am învins una dintre cele mai mari temeri.

Au fost 5 zile în care am trăit la maxim spiritul de patrulă (împărțind la 5 şi cea mai mică bucată de brânză), am trecut peste toate limitele şi în final nici o rană nu m-a făcut să renunț. Am ajuns să găsesc o utilizare la toate lucrurile care mă înconjoară şi aprecierea pentru acestea a crescut… Este un camp în care m-aș întoarce fără să mă gândesc de 2 ori!”.

OVIDIU: ”Evenimentul Pierdut în Pădure nu este numit astfel din întâmplare. Când te hotărăști să petreci 5 zile din viaţă pe dealurile Hunedoarei, știi de la început că vei fi despărțit de electricitate, semnal la telefon şi sucul rece asortat cu cartofii prăjiți de la mega image, alături de celelalte plăceri mărunte care ne fac viața mai frumoasă… în aparență.

Câți dintre noi am pus la îndoială statusul quo-ul? Eu pot spune că am făcut-o şi sunt de părere că nu numărul de foculețe de pe snapp chat te fac fericit, ci bucuria de a sta în jurul focului în prag de seară alături de prieteni, după o drumeție de 12 ore în care te întrebai sarcastic cine o să cedeze primul: picioarele strânse în ghetele luate din Dechatlon sau umerii care duc povara unui ghiozdan bine îndesat? Regretul şi frustrarea sunt sentimente de care ești străin atunci când te afli în mijlocul naturii şi te bazezi pe propriile puteri. În pădure creativitatea şi oportunismul funcționează la 200%. Întotdeauna găsești soluții. Când mâncarea e puțină, poți căuta hrană în tufișuri şi sub pietre ori poți cere de pomană la mănăstiri sau turiști, ușurând-ţi astfel soarta… Te folosești de toate resursele la îndemână (cine s-ar fi gândit că poți face dintr-un celofan un hamac veritabil – Bravo Charile).

Recomandarea mea pentru cei care nu s-au convins încă despre cât de interesantă este această experiență: Dacă vă credeți “$mekeri” haideţi la Pierdut în Pădure şi vedem acolo!… :)’’

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *